Persoane fizice


Twitter

Prin intermediul prevederii 2% din Codul Fiscal, contribuabilii persoane fizice au posibilitatea să direcţioneze până la 2% din impozitul pe venitul net anual datorat statului către o entitate nonprofit (fundaţie sau asociaţie) care se înfiinţează şi funcţionează în conformitate cu legea.

Direcţionarea a 2% din impozitul pe venit  este un mod rapid şi uşor prin care dumneavoastră vă puteţi asigura că o parte din taxele pe care le plătiţi statului sunt folosite pentru ajutorarea unor oameni aflaţi în dificultate. Pe lângă acestea, nu vă costă nimic!

 Cum puteţi redirecţiona cei 2%?

1. Completaţi  Formularul 230 sau dacă obţineţi, pe lângă salariu şi alte venituri, veţi completa Formularul 200. Ambele formulare se găsesc la administraţia financiară de domiciliu sau pe site-ul organizaţiei de care sunteţi interesat. Le puteţi descărca şi de pe www.doilasuta.ro.

2. Formularele pot fi depuse personal la administraţia financiară de domiciliu sau pot fi trimise prin poştă . De regulă însă organizaţia pe care doriţi să o sprijiniţi se ocupă de colectarea tuturor formularelor şi de trimiterea lor a administraţia financiară.

3. Termenul legal pentru depunerea declaraţiilor de venit este 25 mai 2015!


 declaratie 2Da, este adevărat. Este foarte ușor să investești în comunitate și să contribui la binele și la dezvoltarea ei. Cum? Prin direcționarea a 2% din impozitul pe venit.Prin intermediul prevederii 2% din Codul Fiscal, toți contribuabilii pot direcționa două procente din impozitul anual pe venit către o organizație non-profit (ONG), care funcționează în conformitate cu legea.

De ce să te implici?

Cum poți face asta?

Unde găseși formularele 230 și 200?

Formularele se pot depune (până pe 25 mai 2015) personal la Administrația Financiară, se pot trimite prin poștă sau prin scrisoare recomandată, ori direct la sediul ONG-ului vizat. De cele mai multe ori aceste formulare sunt colectate de angajații organzației pe care ați ales-o.

Contribuie și tu la bucuria celor ce au nevoie! Astăzi nu este doar o simplă zi, astăzi poți oferi câte puțin pentru cei care au nevoie.

Informații suplimentare:www.doilasuta.ro

Articol realizat de Irina Pascu, colaborator CAN Brasov