Campania "Legume sănătoase pentru zile friguroase"
Luna aceasta Asociația Diaconia Ajutor Internațional a dat startul campaniei de legume pentru familiile nevoiașe, spitalele și organizațiile umanitare din Brașov și împrejurimi. Tone de cartofi, morcovi și ceapă vor fi donate către persoane dezavantajate pentru care procurarea hranei pe timp de iarnă este foarte grea.
Acest proiect este desfășurat în Brașov și în alte comunități din împrejurimi unde trăiesc multe familii ce se frământă cu limitări financiare serioase. Pe timpul verii a face rost de hrană nu este așa de greu deoarece cheltuielile de întreținere sunt de cele mai multe ori minime. Iarna, însă, lucrurile stau altfel: din cauza nevoii de încălzire în case, aceste familii sunt nevoite să plătească sume foarte mari de bani pe căldură. Resursele lor fiind deja limitate, aceste cheltuieli necesare pe timpul iernii reduc posibilitățile de procurare de hrană și astfel multe familii se găsesc mereu într-o situație critică. Identificarea aceastei probleme, pe parcusul anilor de experință pe care i-am dobândit ca asociație umanitară, a impus găsirea unei soluții viabile: în fiecare an plantăm cartofi dar deoarece cantitățile cultivate nu sunt îndeajuns, cumpărăm restul necesar plus morcovi și ceapă. Legumele sunt donate familiilor defavorizate. Astfel ne asigurăm că fiecare copil din aceste familii are posibilitatea de a mânca hrană sănătoasă și sățioasă în fiecare zi.
"Ținta noastră prin acest proiect este să le oferim cât mai multor familii ajutorul de care au nevoie pentru a le asigura copiilor posibilitatea de a crește și a se dezvolta într-un mediu favorabil. Cum de cele mai multe ori beneficiarii cu care lucrăm se frământă cu lipsa hranei, campania noastră este special gândită pentru a asigura unei familii legumele de bază de care are nevoie timp de trei luni. Astfel îi ajutăm să treacă peste cea mai grea și friguroasă perioadă din an.
Pe lângă aceste familii nevoiașe dorim să ajutăm și alte instituții sociale și spitale din Brașov. Acestea consumă mari cantități de legume zilnic pentru a le asigura hrana pacienților și beneficiarilor. De aceea dorim să participăm la efortul lor și să le asigurăm măcar pentru o perioadă scurtă legumele de care au nevoie." Lucian Gog, coordonatorul campaniei "Legume Sănătoase pentru Zile Friguroase", Asociația Diaconia Ajutor Internațional.
Deoarece desfășurăm această campanie de mai mulți ani, știm că succesul ei depinde într-o mare măsură de generozitatea și dorința de implicare a celor din comunitate care pot da o mână de ajutor și pot susține eforturile noastre. Ca asociație umanitară suntem de multe ori limitați din punct de vedere financiar. Dar asta nu ne oprește de la a continua să organizăm acest eveniment. Pentru că știm că dacă ne implicăm cu toții, iarna aceasta multe familii vor putea petrece Sărbătorile în armonie și bucurie fără frica lipsei de hrană.
Cu 90 de lei poți asigura 150 de kilograme de legume pentru o familie defavorizată. Dacă poți da mai mult, 600 de lei ar acoperi costurile pentru 1000kg ce vor fi donate instituțiilor sociale din Brașov. Cu 3000 de lei se pot dona 5000kg de legume către familii nevoiașe, spitale și organizații umanitare.
Haideți să depunem un efort comun și să oferim o speranță celor care percep iarna doar ca o lungă perioadă de ger și lipsuri!
Asociația Diaconia Ajutor Internațional lucrează de mai bine de 25 de ani cu familii nevoiașe aflate din situașii de criză și care au nevoie de ajutorul nostru pentru a putea spera la o viață mai bună. Proiectele de donații se extind pe mai multe domenii (medical, construcții, alimente și îmbrăcăminte) din dorința de a întâlni cât mai multe dintre problemele comunităților defavorizate din jurul Brașovului.
În 2006 s-a înființat prima clasă a Centrului de Zi unde 17 copii veneau zilnic pentru a fi hrăniți și ajutați la teme. În anii care au urmat activitățile s-au extins iar acum cei 125 de copii înscriși sunt nelipsiți de la toate activitățile organizate de asociație. Un mare rol în activitățile cu acești copii îl joacă masa de prânz de care aceștia au mare nevoie.
Mai multe detalii despre activitățile asociației găsiți pe site: http://www.diaconia.info sau pe contul de facebook: https://www.facebook.com/diaconia.romania/?ref=aymt_homepage_panel.