Apel înscrieri la Gala Premiilor Participării Publice!

G3P stiriMai mult decât oricând, avem nevoie să arătăm că orice s-ar întâmpla în jur, societatea civilă rămâne pe baricade! În fiecare an, la Gala Premiilor Participării Publice, se aduc pe scenă cetățeni și organizații care reușesc să încline balanța puterii, participând la luarea deciziilor publice. Dacă în 2017 ai avut o inițiativă sau o campanie de advocacy ce poate deveni sursă de inspirație pentru comunitate și alte organizații, te rugăm să o împărtășești, înscriindu-te la a IX-a ediție a Galei Premiilor Participării Publice.

Dacă cunoşti cetăţeni, grupuri civice sau organizaţii neguvernamentale care în 2017 au schimbat ceva în bine pentru comunitatea lor, prin intervenţii în decizii publice, te rugăm să-i inviţi să se înscrie. La Gală se poate înscrie orice cetățean, grup de cetățeni, organizație sau grup de organizații care a desfășurat activități de advocacy prin care a reușit să influențeze o decizie publică. Se poate înscrie la Gală orice instituție publică care, înainte de a lua o decizie, a consultat comunitatea afectată.

Evenimentul este organizat anual de CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică şi îi va premia pe 19 aprilie 2018 pe oamenii şi organizaţiile care au influenţat procesul decizional şi au contribuit astfel la rezolvarea unor probleme din jur precum: lipsa de echitate şi nedreptăţile la adresa cetăţenilor din sistemul de sănătate şi educational, măsurile iresponsabile şi abuzive care vizează mediul înconjurător, lipsa de tranparenţă decizională în modul în care se cheltuiesc banii publici sau în legătură cu decizii care au impact major pentru cetăţeni aflaţi în diverse situaţii de vulnerabilitate.

Detalii despre membrii juriului şi partenerii G3P din 2017, precum şi despre celelalte ediţii ale Galei găsiţi aici.

Free Joomla! template by L.THEME