Campania Asociației Diaconia: 'Din stradă, în școală'

Educatie 01resAsociația Diaconia Ajutor Internațional începe anul în forță cu o nouă campanie de strângere de fonduri menită să susțină Centrul de Zi unde 100 de copii primesc hrană și ajutor la teme pe parcursul întregului an școlar.

Centrul Educațional este unul dintre cele mai proeminente proiecte ale asociației noastre. Încă din 2006 ne ocupăm de susținerea copiilor nevoiași în școală. Centrul nostru le oferă ajutorul necesar pentru a-și face temele și a învăța, le asigură o masă de prânz în fiecare zi și rechizitele de care au nevoie. Prima grupă de copii, formată acum 11 ani, avea 17 elevi. Astăzi, 100 de copiii ne calcă pragul în fiecare zi.

Însă a susține și ajuta toți acești copii nu este ușor. De aceea lansăm această campanie de strângere de fonduri și apelăm la tine, tu cel care ai beneficiat de o educație bună, ai avut posibilitatea să mergi la școală, la liceu, la facultate. Sunt atâți copii care își petrec zilele pe străzi deoarece sărăcia îi obligă să cerșească în loc să se bucure de o șansă egală la educație. Nu îi învinui că sunt leneși, că nu le place școala și că preferă să hoinărească toată ziua. Nu toți sunt așa! Mulți dintre ei și-ar dori să aibă un ghiozdan în spate și să se îndrepte în pas vioi în fiecare dimineață către școală. Dar nu pot. Părinții lor nu pot face asta pentru ei. Nu-i pot ajuta cu temele, nu le pot cumpăra rechizite și de multe ori nu au bani nici ca să le poată da de mâncare.

Este trist. Sunt atâți copii ce reprezintă viitorul nostru și totuși ei nu au viitor.

La Diaconia luptăm să schimbăm această stare a lucrurilor. Nu-i putem ajuta pe toți. Dar pe cei pe care-i putem ajuta îi susținem și le oferim tot ce au nevoie pentru a putea primi educația necesară. Alătură-te eforturilor noastre și susține viitorul acestor copii. Ajută-ne să-i aducem din stradă în școală. Pentru că în clasă au mult mai multe șanse de a-și crea un viitor frumos decât au oriunde altundeva.

"Lucrez la Centrul Educațional încă de când am format prima clasă de 17 copii în 2006. De atunci și până acum mai mult de 200 de copii ne-au trecut prin mână și cu mândrie pot afirma că impactul pe care l-am avut în viețile lor este vizibil și îmbucurător. Avem copii care au crescut aici. Au venit la noi când aveau 6, 7 ani iar acum sunt tineri adulți cu bacalaureatul luat și locuri de muncă stabile.

Asta este ceea ce ne dorim pentru toți copiii aceștia. Ajută-ne să le putem oferi șansa pe care nu o au dacă vor hoinări pe stradă toată copilăria lor!" Monica Pirvu, coordonator Centru de Zi.

Asociația Diaconia Ajutor Internațional lucrează de mai bine de 25 de ani cu familii nevoiașe aflate din situații de criză și care au nevoie de ajutorul nostru pentru a putea spera la o viață mai bună. Proiectele de donații se extind pe mai multe domenii (medical, construcții, alimente și îmbrăcăminte) din dorința de a întâlni cât mai multe dintre problemele comunităților defavorizate din jurul Brașovului.

Mai multe detalii despre activitățile asociației găsiți pe site:

http://www.diaconia.info sau pe contul de facebook: https://www.facebook.com/diaconia.romania.

Free Joomla! template by L.THEME