Empatia şi schimbarea mentalităţii
- Detalii
- Categorie: Sfaturi promovare ONG
- Publicat în Miercuri, 12 Septembrie 2012 12:54
- Afişări: 6878
Una dintre calităţile cheie ale unui bun comunicator este empatia. Din punctul de vedere al sectorului non-profit, ea funcţionează multi-direcţional.
Avem empatia faţă de beneficiari: care sunt problemele lor, ce se raportează la ele şi care este susţinerea de care au nevoie. Empatia faţă de voluntari şi parteneri: ce îi motivează pe aceştia să se implice, cum îi putem convinge să se implice mai mult. Empatia faţă de comunitate: ce simte comunitatea faţă de grupurile vulnerabile (milă, frică, indiferenţă, compasiune, solidaritate) şi cum îi putem determina să fie cât mai deschişi către problemele acestor grupuri. Şi aici ajungem la tema acestui număr. Empatia este primul pas către schimbarea mentalităţii.
Atunci când reuşeşti să te identifici cu situaţia celuilalt, să vezi viaţa prin ochii săi, se cheamă că ai făcut primul şi cel mai important pas către acceptare şi mai apoi către implicare. De aceea este important ce orice activitate de comunicare (informare şi educare) pe care organizaţia o realizează în raport cu comunitatea, să fie făcută în primul rând plecând de la o înţelegere cât mai clară a publicului ţintă, şi în al doilea rând construită astfel încât să favorizeze empatia comunităţii faţă de beneficiari.
Asta înseamnă că trebuie să vă folosiţi de puterea unor exemple palpabile, cu care comunitatea să poată relaţiona. Oamenii reacţionează mai puţin (sau chiar invers decât v-aţi aştepta) la apelul generic la milă, la cereri de caritate cu caracter general, sau la încercarea de a le inculca un sentiment de vinovăţie. Arată-le însă că între ei şi beneficiarii pentru care cereţi susţinere nu e aşa o mare diferenţă, că probleme lor sunt de fapt aceleaşi dar la un alt nivel, sau că doar locul în care s-au născut îi despart unii de alţii – şi şansele să fiţi întâmpinaţi cu deschidere cresc vertiginos.
Iulia Măruşcă este expert în comunicare şi lucrează în Braşov la www.productive.ro