Community Aid Network - Reteaua de Sprijin Comunitar Brasov
Cine suntem noi Reteaua Resurse ONG



Prima pagina
Proiecte

Monitorizare presă
Buletin informativ
Anunturi
Sponsori
Cartea de oaspeti
Contact
Intra in Retea!

© Community Aid Network
Brasov - Romania
Reteaua de Sprijin Comunitar

Proiecte

International Award pentru tineri
International Award Association – scurt istoric Cum a început totul?

Awardul a fost introdus pentru prima dată în Marea Britanie în 1956 ca: “The Duke of Edinburgh’s Award”. Scopul programului a fost să motiveze tinerii băieţi cu vârste între 15 şi 18 ani să devină implicaţi într-un program balansat care cuprindea activităţi voluntare care urmăreau dezvoltarea personală a acestora, ajutându-i să treacă peste posibilele dificultăţi existente la trecerea dintre adolescenţi şi adulţi.

Programul a fost conceput de către o mică echipă condusă de Ducele de Edinburgh, dr. Kurt Hahn, fondatorul Outward Bound şi a United World Colleges şi nu în ultimul rând Lordul John Hunt, liderul primei expediţii pe Everest.

După primul an de la lansare, limita inferioară de participare în program a fost redusă la 14 ani. În 1958 a fost lansat un program paralel pentru fete, iar în 1969, cele două programe au fost unite într-unul singur. În 1980 limita superioară de vârstă până la care se putea participa în program a fost ridicată la 25.

Flexibilitatea unică a programului l-a făcut ideal pentru o uşoară adaptare şi integrare în cultura şi societatea diferitelor ţări atât din Europa cât şi din întreaga lume. În scurtă vreme programul a fost adoptat de şcoli şi organizaţii din întreaga lume.

Din 1956 programul s-a dezvoltat şi a crescut, atingând astăzi peste 100 de ţări şi operând sub diferite denumiri în fiecare din aceste ţări, ca spre exemplu: o The Duke of Edinburgh’s Award
o Das Internationale Jugendprogramm (Germania)
o Avartti (Finlanda)
o The President’s Award
o Le Merite International de la Jeunesse
o The Hong Kong Award for Young People
o National Youth Achievement Award
o The International Award for Young People
o EDIE (Cehia)

În prezent, principiile de bază ale Awardului rămân neschimbate, însă activităţile şi strategiile de implementare continuă să evolueze şi să se adapteze la cerinţele schimbătoare ale societăţii şi la nevoile tinerilor. Programul este astăzi recunoscut la nivel mondial şi folosit de către organizaţii de tineret din întreaga lume.

La începutul anilor 1980 programul era implementat la nivel naţional, prin intermediul NAA – National Award Authorities, în peste 30 de ţări, şi asfel a început procesul de formare a unei organizaţii internaţionale. În mai 1988 a fost fondată The Duke of Edinburgh’s Award International Association, cu scopul de a oferi mijloace de comunicare între membrii asociaţiei şi de a menţine un standard în respectarea principiilor asociaţiei.

Conceptul Awardului este dat de o provocare personală. Reprezintă astfel pentru tineri un program echilibrat şi non-competitiv, care cuprinde activităţi voluntare, încurajând dezvoltarea personală, perseverenţa, responsabilitatea şi încrederea în sine, având drept focus sprijinul oferit comunităţilor locale.

Principii fundamentale

Criteriul de câştigare a Awardului se bazează pe dezvoltarea personală prin perseverenţă şi devotament, luând în considerare capabilităţile iniţiale ale participantului şi fără nici un element de competiţie între participanţi.

Participarea este în totalitate voluntară, fiecare individ având libertatea de a alege tipurile de activităţi disponibile în cadrul celor 4 secţiuni.

Programul nu tolerează nici un fel de discriminare în ceea ce priveşte sexul, rasa, religia sau opţiunea politică, fiind deschis oricărui tânăr care doreşte să ia parte în cadrul acestuia.

Principii operaţionale

Vârsta participanţilor trebuie să fie cuprinsă între 14 şi 25 de ani.

Structura de bază a programului este constituită din 4 secţiuni principale: Serviciu în folosul comunităţii, Aventură, Aptitudini personale şi Activităţi fizice.

Programul are în componenţă 3 nivele: o Bronz – pentru tinerii cu vârste peste 14 ani
o Argint - pentru tinerii cu vârste peste 15 ani
o Aur - pentru tinerii cu vârste peste 16 ani

Durata minimă pentru obţinerea Awardului este diferită pentru fiecare nivel în parte, astfel: bronz, minim 6 luni, argint, minim 12 luni, aur, minim 18 luni.

Codul de bună practică

o Menţinerea standardelor operaţionale şi funcţionale comparabile cu cele sugerate de secretariatul internaţional.
o Derularea programului în mod corect şi fără abateri de la principiile şi conduita acestuia.
o Asigurarea faptului că programul este disponibil şi accesibil tuturor tinerilor, din toate categoriile sociale, fără să facă diferenţe de orice fel în ceea ce priveste participanţii săi.

“What I hear I forget, what I see I remember, what I do I understand.” Confucius

Filozofia Awardului

Awardul nu este uşor de obţinut, fiind nevoie pentru obţinerea acestuia de devotament şi perseverenţă. Totuşi în acelaşi timp orice tânăr cu vârste cuprinse între 14 şi 25 ani poate să obţină oricare din cele 3 nivele ale programului.

Această contradicţie aparentă este explicată prin faptul că Awardul este prezentat a fi o provocare personală. După cum fiecare individ este diferit, astfel sunt şi provocările pe care tinerii trebuie să le înfrunte pentru obţinerea Awardului. Cu îndrumarea unui adult fiecare tânăr ar trebui să fie încurajat să reflecteze asupra intereselor, abilităţilor şi ambiţiilor pe care le are şi apoi să îşi propună să ducă spre îndeplinire diferite activităţi încadrate în cele 4 secţiuni ale Awardului.

Aceste provocări personale necesită persistenţă şi determinare pentru a putea fi duse la îndeplinire. Pe parcursul acestei lungi perioade participanţii ar putea fi lipsiti de motivaţie şi ar putea dori să renunţe, însă la finele programului vor putea cunoaşte satisfacţia reuşitei, a faptului că au învăţat mai multe despre ei înşişi şi despre caracterul lor, dezvoltându-se astfel pe plan personal.

Este foarte important ca aceste provocări să fie la un nivel potrivit pentru fiecare participant, deoarece dacă gradul de dificultate va fi prea scăzut, nu vor fi simţite nici un fel de realizare şi împlinire echivalente reuşitei, însă dacă acesta va fi prea dificil, participantul va renunţa cu siguranţă.

Strategia de implementare a programului nu face referire la faptul că fiecare participant în cadrul programului trebuie să fie bun cu desăvârşire la un anumit lucru, ci se bazează pe faptul că fiecare individ trebuie să îşi stabilească un set de obiective personale în atingerea unor ţinte finale reprezentate de provocările personale pe care fiecare individ trebuie să şi le stabilească şi ca urmare a programului să le perfecţioneze, pe măsura capabilităţilor fiecărei persoane. Awardul trebuie câştigat, el trebuie să reprezinte un rezultat al efortului depus pentru obţinerea lui şi mai important decât acest lucru este conştientizarea progresului făcut de fiecare individ în parte, pe plan personal de la începutul programului şi până la finele acestuia.

Programul este balansat datorită celor 4 secţiuni ale sale care îi oferă un cadru prin care sunt încurajate activităţile fizice, provocările psihice, perseverenţa individuală, munca în echipă şi interacţiunea cu alte persoane. Activităţile cuprinse în cadrul programului trebuie să reflecte interesele personale ale fiecărui participant în parte, însă de asemenea trebuie să reflecte diversitate şi totodată exclusivitate.

Tinerii trebuie să se provoace pe ei înşişi în scopul derulării activităţilor din program pentru dezvoltarea lor personală şi totodată să aprecieze nevoile altor persoane şi să găsească metode adecvate pentru a se adresa acestora.

Programul Awardului este non-competitiv, el reprezintă o provocare personală şi nu o competiţie împotriva altora. Nu este o diferenţă între posesorii Awardului, între faptul că unii l-au obtinut într-un timp mai scurt sau mai îndelungat sau că alţi posesori au derulat activităţi diferite. Singura competiţie este cea cu ei înşişi în care trebuie să îşi descopere limitele, potenţialul pentru a putea duce la îndeplinire provocările pe care şi le-au stabilit ei înşişi. Pe de altă parte Awardul reprezintă o activitate voluntară pe care tinerii trebuie să o aleagă de bună voie şi cu convingerea că provocările pe care şi le-au ales trebuie duse la bun sfârşit.

Awardul reprezintă un program de activităţi şi nu o organizaţie în sine, orice organizaţie care lucrează în scopul educării tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani poate folosi acest program, oferind astfel o recunoaştere a eforturilor depuse de organizaţie şi de membrii acesteia.

Programul este folosit astăzi în şcoli, colegii, universităţi, cluburi sportive, organizaţii de tineret etc. Tinerii care nu sunt membri ai organizaţiilor în care Awardul operează pot să participe în cadrul programului, nefiind nevoiti să devină membri deplini.

La finele programului, după îndeplinirea tuturor celor 4 secţiuni, fiecare participant primeşte un certificat care atestă participarea în cadrul programului, cu prilejul unei ceremonii speciale de decernare a certificatelor.

Participarea în cadrul programului trebuie să încurajeze tinerii să îşi exprime viziunile, să dea frâu liber imaginaţiei, să privească dincolo de propriile lor bariere şi totodată să îşi stabilească obiective pentru depăşirea propriilor limite. Provocarea programului este de a determina tinerii să facă lucrurile să se întâmple, în defavoarea unei lungi perioade de aşteptare necesare pentru ca anumite lucruri să se întâmple pentru ei. Datorită acestui lucru, multe vieţi se schimbă, atât ale celor care participă în cadrul programului, cât şi ale celor cu care aceştia intră în contact.

La finele acestui proces, un tânăr participant în cadrul programului trebuie să fi dobândit multe din următoarele trăsături:
o Încredere în sine şi în forţele proprii
o O imagine realistă şi pozitivă a propriei persoane
o Un sentiment de responsabilitate şi încredere de sine
o Responsabilitate faţă de cei din jur
o Dorinţa de a încerca noi oportunităţi
o O relaţie nouă cu comunitatea
o Muncă în echipă
o Comunicare
o Oratorie
o Cercetare
o Aplanarea conflictelor

Structura programului:

Serviciu în folosul comunităţii

 Popularizarea nevoilor comunităţii şi importanţa serviciului în folosul comunităţii
 Scop: dobândirea deprinderilor de oferire a sprijinului membrilor comunităţilor aflaţi în nevoie
Exemple de activităţi:
 Prim ajutor
 Animal care
 Asistenţă pentru persoanele în vârstă
 Asistenţă în sistemul educaţional: grădiniţă, şcoală primară
 Fundraising în scopuri caritabile

Aventură/Expediţii în natură
 Lucrul în echipă
 Scop: dezvoltarea spiritului de echipă prin participarea la activităţi provocatoare şi pline de aventură

Exemple de activităţi:
 Explorare: un scop cu o călătorie
 Expediţie: o călătorie cu un scop
 Hiking, echitaţie, canotaj, etc

Aptitudini personale

 Alegerea unei aptitudini pe care vor să şi-o îmbunătăţească sau pe care vor să o dobândească prin perseverenţă
 Scop: încurajarea dezvoltării intereselor personale, creativităţii şi a aptitudinilor practice

Exemple de activităţi:
 Muzică
 IT
 Aptitudini vocaţionale
 Limbi străine
 Teatru
 Oratorie şi debating
Activităţi fizice

 Participarea la diferite activităţi fizice
 Scop: încurajarea participării tinerilor la activităţi fizice urmărind dezvoltarea performanţelor

Exemple de activităţi:
 Fotbal
 Gimnastică
 Ski
 Fitness
 Dans
 Aerobic
 Înot

Organizatia Nationala Cercetasii Romaniei Brasov





semneaza in cartea noastra de oaspeti:
nume:

email:

text:


Log in!
user:

parola: