Recrutare voluntari la Căminul pentru persoane vârstnice din Brașov


Twitter

dss-varstniciDirecția de Servicii Sociale Brașov este în căutare de voluntari deschiși, prietenoși, cărora le place să interacționeze cu cei din jur, oameni care cred că energia și timpul lor pot fi folosite într-o activitate cu scop și că prin implicarea lor pot susține creșterea comunității din care fac parte.

Persoanele interesate sunt invitate să se alăture echipei Căminului pentru persoane vârstnice, pentru ca împreună să aducă un plus de calitate în viața vârstnicilor, să stimuleze beneficiarii în vederea participării la viaţa socială, să faciliteze şi să încurajeze legăturile interumane. Vor putea contribui prin activităţi creative, imaginative şi terapeutice (cum ar fi împletitul, croșetatul, decupatul, coloratul, pictatul, lectura, audițiile muzicale, teatrul, dansul) sau pur şi simplu pot petrece timp alături de vârstnici, aducându-le bucuria unui contact social de calitate.

Aportul voluntarilor în viața vârstnicilor poate fi semnificativ, producând îmbunătățiri ale funcționării personale a acestora, la mai multe niveluri (emoți-onal, cognitiv, comportamental), cu beneficii nete pentru sănătatea fizică și mintală a acestora:

DESCRIEREA VOLUNTARULUI

RESPONSABILITĂȚILE VOLUNTARULUI

BENEFICIIL E VOLUNTARULUI

Durata proiectului: nedeterminată

Data limită pentru aplicații: -

Locul desfășurării: BRAȘOV, STR. GLADIOLELOR, NR. 4

Locuri disponibile: 20

Persoanele interesate ne pot contacta în două moduri:

- trimițând pe adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. un e-mail cu titlul VOLUNTARIAT prin care să își prezinte intenția de a colabora cu noi

- sunând la telefon 0368-469995 sau 0733266641 - Serviciul Evaluare Monitorizare Informatic

- persoana de contact: Alina Lupu

NU UITAȚI SĂ DAȚI VESTEA MAI DEPARTE, CĂTRE ALȚI PRIETENI !