connector stiriÎn data de 4 noiembrie 2017, începând cu orele 10.00, în Brașov – Hotel Aro Palace, Sala Europa 3, are loc o dezbatere care pornește de la recunoașterea faptului că violența domestică este un flagel extrem de periculos inclusiv prin cât de silențios rămâne prezent în societate, de la o generație la alta.

În cei peste 17 ani de implicare în combaterea violenței domestice, o problemă de sănătate socială, actori publici și neguvernamentali din județul Brașov au reușit să dezvolte și să strângă deopotrivă resurse umane și instituționale.

oct2017 stiriDupă mai bine de 20 de ani de activitate în comunitatea săceleană cu rolul de promotori ai educației în rândul beneficiarilor Centrului Ziurel și ai Centrului de Zi pentru copii în situații de risc, a venit momentul schimbării și a unor noi oportunități pentru Fundația pentru Asistență Socială și Tineret. Un nou spațiu devine casă pentru programele educaționale, destinate elevilor din comunitate!

sigla bcrs stiriÎn data de 29 septembrie 2017, ora 10 vă invităm să participaţi la întâlnirea lunară a reţelei profesionale din domeniul violenţei domestice şi ale serviciilor sociale conexe, care va avea loc în cadrul întalnirilor de reţea ale Programului pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Domestice al Bisericii Reformate Casa Speranţei. Participarea este liberă. Întalnirea are loc la adresa: Str. Moldovei, nr.2 - Biserica Reformată Casa Speranței.

msc2017 stiriLocația Fundației Tabaluga este în satul Roadeș, comuna Bunești, la 18 km de orașul Rupea, într-o zonă rurală liniștită. Spațiul oferă la dispoziția clienților două corpuri de clădire:

  • corpul de cazare cu 8 camere de două persoane, fiecare cu baie proprie și mobilier aferent unui dormitor
  • corpul secundar include bucătăria complet utilată și dotată, o sală pentru servit masa, două săli de activități și grup sanitar. Fotografii cu spațiile interioare aici.

cj

Consiliul Judetean Brasov organizeaza in data de 20 Septembrie 2017 a doua dezbatere pe anul in curs avand ca tematica generala dezvoltarea serviciilor sociale la nivelul intregului teritoriu administrativ de referinta. Principala tema a intruniirii este data de CONSULTAREA PUBLICA pe tematica draftului de Ghid al solicitantului în domeniul asistenței sociale.

Impreuna stiriLuna Mai a venit și aerul de vacanță se simte și la Centrul de zi din Săcele, mai ales când activitățile desfășurate aici au fost diferite. Da, pentru că am avut programul ,,Săptamâna Școala -  altfel”. Copiii au început săptămâna cu o vizită la atelierele de lucru din Centrul de pregătire și fomare profesională din cadrul fundaţiei F.A.S.T. Cu această ocazie, copiii au ,,gustat” puțin din meseriile ce se conturează în atelierele Centrului de formare: mecanică, tâmplărie, informatică, coafor, bucătărie.

fabc stiri

Federația Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), are în evidențele ei, prin asociațiile membre, peste 300 copii cu cancer si leucemie. În acest an Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) în parteneriat cu asociațiile membre, Asociația Bolnavilor de Cancer Brașov - ABC, Asociatia P.A.V.E.L. Bucuresti, Asociația Amuradia Brașov, Asociația Româna de Oncologie “Sfânta Ana” Tg. Jiu si Asociația “Împreună pentru copii cu cancer” - IPCC din Tg. Mures, vor distribui peste 300 de ghiozdane echipate.

Free Joomla! template by L.THEME