Proiectul “Inițiativă de patrimoniu – Muzeul Vieții Transilvănene” s-a încheiat cu succes

Proiectul a cuprins reabilitarea castelului Kalnoky, amenajarea unui muzeu dar și organizarea de cursuri pentru persoanele din regiune

 

kalnoky stiri

Sâmbătă, 22 aprilie a.c. a fost inaugurat oficial Muzeului Vieții Transilvănene, amenajat în cadrul Castelului Kalnoky de la Micloșoara, județul Covasna. Castelul a parcurs un elaborat proces de restaurare și amenajare, ca parte a proiectului Iniţiativă de patrimoniu – Muzeul vieţii transilvănene, finanțat prin Granturi SEE, prin Programul PA16/RO12 Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural, și desfășurat în perioada noiembrie 2014 - aprilie 2017 (29 de luni). Scopul declarat al proiectului îl reprezintă contribuția la dezvoltarea durabilă a regiunii „Centru“ prin protejarea, restaurarea și valorificarea patrimoniului cultural multietnic.

Valoarea totală alocată inițial proiectului finanțat prin Granturile SEE a fost de 5.182.674,00 Lei din care valoarea eligibila nerambursabilă de 4.539.924,7 Lei și contribuția promotorului de proiect – Fundația Kalnoky de 505.557,30 Lei. Din valoarea nerambursabilă, Granturile SEE au reprezentat 3.858.936,00 Lei, iar contribuția națională 680.988,71 Lei.

Pe parcursul celor 29 de luni, în cadrul proiectului s-au desfășurat următoarele activități:

  • Activitatea 1. Restaurarea și conservarea Castelului Kálnoky de la Micloșoara

Lucrările de consolidare şi reabilitare a Castelului, inclusiv restaurarea componentelor artistice și reabilitarea peisagistică au fost încheiate in luna august 2016. Pe parcursul derulării lucrărilor de consolidare şi reabilitare a Castelului Kalnoky au fost angajați de către firma de construcție contractată 20 de reprezentanți ai populației de etnie romă din regiune. Prin implicarea lor în activitățile de reabilitare a Castelului Kalnoky cei 20 au dezvoltat noi competențe în domeniul restaurării monumentelor.

  • Activitatea 2. Amenajarea Muzeului vieţii transilvănene

Această activitate a presupus mai multe subactivități cu un grad de complexitate sporit, după cum urmează:  

  • Colectarea artefactelor care constituie patrimoniul muzeal și achiziția furniturilor de dotări. În total au fost colectate 392 artefacte în urma săpăturilor demarate în procesul de restaurare, 417 artefacte preluate de la proprietari persoane fizice din localitățile limitrofe prin donație, și 70 de artefacte identificate și achiziționate în vederea expunerii.
  • Colectarea şi cercetarea patrimoniului imaterial local, concretizata prin 14 interviuri legate de modul de trai în secolul 20 în judeţul Covasna – în localitatea Valea Crişului și Calnic, 152 de fotografii de arhivă culese şi scanate prin cercetare de teren în satul Valea Crişului și Calnic, jud. Covasna, 842 fotografii etnografice alese realizate despre meșteșuguri populare în localitățile: Filia, Bățanii Mari și Vârghiș, Baraolt, Belin, Bățanii Mici, Aita Medie, Aita Mare, respectiv 10 studii etnografice (în limba comunităților cercetate, maghiara) despre tradiții, moduri de viață, lumea meșteșugurilor populare din zona Baraolt. Toate aceste rezultate ale cercetării vor fi valorificate prin expunere în muzeu.
  • Amenajarea expoziţiilor şi a spaţiilor educaţionale
  • Elaborarea şi depunerea dosarului în vederea obţinerii avizului prealabil pentru înfiinţarea muzeului.

Activitatea 3. Consolidarea capacității comunității și schimb de bune practice

Această activitate a inclus:

  • Realizarea conceptului și implementarea unor cursuri de antreprenoriat în perioada de derulare a proiectului, cu participarea a 35 tineri care și-au însușit cunoștințe necesare pentru a porni sau dezvolta o afacere.
  • Realizarea conceptului și implementarea unor cursuri de ghizi turistici și culturali în perioada de derulare a proiectului cu participarea a 26 persoane, tineri care în urma participării la curs au dobândit noi competențe de exprimare culturală, competențe privind asigurarea securității și sănătății turiștilor, asigurarea respectării normelor de protecție a mediului, menținerea unui climat favorabil turiștilor, promovarea patrimoniului cultural, promovarea potențialului turistic național și internațional.

Activitatea 4. Publicitate și promovarea proiectului

În cadrul acestei activități au fost elaborate și actualizate paginii de internet și rețele de socializare dedicate proiectului: http://muzeulvietiitransilvanene.ro/ și respectiv https://www.facebook.com/thekalnokyfoundation; a fost organizat evenimentul de inaugurare a muzeului – inclusiv un bal de inaugurare în data de 22 aprilie 2017. Muzeul este vizitabil începând cu această dată.

Activitatea 5. Management, monitorizare, evaluare, raportare

În întreaga perioadă de derulare a proiectului, acesta a fost coordonat de o echipă de management din partea Fundației Kalnoky, susținută de o echipă de experți în management de proiect din partea unei firme de consultanță. Aceste două echipe s-au implicat in desfășurarea activităților de monitorizare, implementare activități de proiect si realizare rapoarte tehnice si financiare.

Inițiatorul acestui proiect este Fundația Kálnoky, în parteneriat cu INTBAU Scandinavia, operatorul de program fiind Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale. Consultantul în management de proiect a fost firma Iceberg Consulting SRL din Brașov.

Mai multe informații sunt disponibile pe pagina de internet a proiectului:  www.muzeulvietiitransilvanene.ro.  

Press contact e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

 

Free Joomla! template by L.THEME