Fundația Tabaluga vă invită la Săptămâna Haferland!

În perioada 9-14 august 2017 va avea loc în regiunea săsească din Transilvania "Festivalul Haferland" ("Țara Ovăzului"). Întreaga săptămână include concerte în bisericile fortificate, proiectii de film în aer liber, bal săsesc activități pentru copii, piese de teatru, brunch cu preparate săsești. Localitățile incluse în program sunt Roadeș, Homorod, Viscri, Bunești, Saschiz, Meșendorf, Rupea, Criț, Cloașterf.

Fundația Tabaluga din Roadeș, membră a Rețelei CAN Brașov, a pregătit în prima zi a săptămânii un eveniment cu muzică şi dansuri, o serbare a copiilor din Clubul Tabaluga dar și alte activităţi organizate de echipa fundației.

Programul detaliat pentru fiecare zi, poate fi vizualizat aici.

savethedateFestivalul “Săptămâna Haferland” își propune să atragă deopotrivă sașii întorși acasă și turiștii care vor să descopere o zonă de poveste, acesta fiind cel mai mare eveniment dedicat promovării culturii săsești din Transilvania. Primele trei ediții ale festivalului Săptămâna Haferland au strâns peste 4000 participanți și s-au bucurat de prezența a zeci de personalități ale vieții culturale și sociale din România și din Germania.

Mai mult, de la an la an, numărul activităților cuprinse în programul festivalului a crescut, iar acestea au devenit din ce în ce mai diversificate: de la slujbe în bisericile fortificate, la proiecții de filme și până la baluri tradiționale săsești și expoziții de fotografie. Cea de-a patra ediție a Săptămânii Haferland a avut loc în perioada 10 – 15 august 2016 și a inclus localitățile Fișer, Rupea, Viscri, Saschiz, Roadeș, Criț, Cloașterf și Meșendorf.

www.haferland.ro

Free Joomla! template by L.THEME