Zâmbet pentru Teo, eveniment caritabil la Brașov

Proiectul Zâmbet de copil – Eveniment “Zâmbet pentru Teo”

23 iunie 2017 orele 19:00 British Pub Brașov (Alexandru Ioan Cuza nr. 3-5)

Invitație cu donație sugerată | Eveniment caritabil | Strângere de fonduri

 

Asociația Amuradia în parteneriat cu British Pub Brașov și Asociația A.C.E.S.T. Trubadur, anunță organizarea evenimentului caritabil „Zâmbet pentru Teo” în data de 23 iunie 2017 începând cu orele 19:00.

TEO Afis resEvenimentul face parte din proiectul “Zâmbet de copil”, demarat în urmă cu cinci ani de către Asociația Amuradia, organizație non-guvernamentală înființată la Brașov în anul 2011, având ca misiune acordarea sprijinului necesar bolnavilor de cancer (copii, tineri și adulți) prin consilierea, informarea și strângerea de fonduri pentru tratamentul de specialitate al acestora și al familiilor lor.

În cadrul evenimentului participanții se pot bucura de momente artistice (concert live de muzică folk susținut de “Piticu” și stand-up comedy cu Silviu Gherman), dar și de concursurile cu premii substanțiale oferite de sponsorii evenimentului. Seara va continua într-un mod interactiv cu un program de karaoke la care sunt încurajați să participe toți invitații.

Momentele de divertisment de care vă veți bucura în cadrul evenimentului sunt prezentate și moderate de către Alex Schiau. Accesul la eveniment se va face în baza rezervărilor si a unei invitații cu donație sugerată în valoarea de 30 RON. Acestea se găsesc la British Pub Brașov .

Contravaloarea invitațiilor va fi donată în întregime familiei lui Teodor Găbureanu în varstă de 11 ani, diagnosticat cu cancer la tibie și metastază pulmonară, care se află în prezent internat în clinica Koç University Hospital din Turcia pentru tratament, valoarea totală a acestuia fiind de 50.000 EUR. Costul primelor investigații efectuate în cadrul acestei clinici, 2 ședinte de chimioterapie și respectiv 10 zile de spitalizare, este de 25.000 EUR. Pentru a putea continua tratamentul, Teo are nevoie în continuare de susținere financiară.

Pentru mai multe detalii privind povestea lui Teodor Găbureanu vă invităm să accesați pagina oficială de facebook a asociației Amuradia https://www.facebook.com/AmuradiaAssociation.

 

Vă așteptăm cu drag pentru a petrece împreună o seară minunată!

Președinte al Asociației Amuradia - Ramona Timofte, Telefon: 0725 595 501, E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Facebook: https://www.facebook.com/AmuradiaAssociation

 

Asociația Amuradia este membru în CAN Brașov – Community Aid Network, FABC - Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, APSR - Alianța pentru Sănătate din Romania, ECPC - European Cancer Patient Coalition, CCI - Childhood Cancer International și membru fondator al Coaliției pentru Cauza Copiilor și Tinerilor cu Cancer.

 

 

Free Joomla! template by L.THEME