CAN Brasov

Articole

Retrospectiva anului 2016 la Centrul de zi din Săcele


FAST2014-stiriAnul 2016 a fost unul plin de activităţi pentru Centrul de zi pentru copii aflaţi în situaţii de risc.

Anul a început cu formarea cluburilor pentru fete: Brownie şi cel pentru băieţi: cercetaşii Cubs. De asemenea s-au pus bazele clubului de teatru, de sport şi clubului de artă. Nu au lipsit repetiţile de cor, de dansuri populare, moderne şi contemporane şi cursul de chitară susţinut de voluntari.

Proiectele tematice realizate împreună cu doamna educatoare au fost foarte îndrăgite de copii: "Copiii au talent" , "Cartea, prietena mea" , "Ce se întamplă, dacă...?", ''Călătorie imaginară prin lume", "Îmi pasă de ceilalţi", "Proiectul meu de toamnă", "Povestiri religioase pentru copii".

În luna mai copiii au participat la "Săptămâna altfel" unde au luat parte la concursuri de jocuri sportive, vizionare de filme pentru copii, au fost la joacă în parcul din cartier, s-au sărbătorit zile de naştere, s-au desfaşurat ateliere de lucru: IT, artă, sport, menaj, croitorie. În septembrie s-a sărbătorit Ziua Internaţională a Păcii, s-a făcut o plimbare în natură, în Braşov pe aleile de sub Tâmpa.

Luna octombrie a început printr-o discuţie despre semnificaţia Zilei Mondiale de protecţie a animalelor şi despre Ziua Mondială a Educaţiei. Nu s-a uitat de Ziua Internaţională a Poştei şi nici de Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Sărăciei. Spre finalul lunii copiii au făcut o excursie până în Braşov să vadă spectacolului muzical: "Copilăria lui Beethoven" împreună cu profesoara de cor. Finalul anului ne-a adus o vizită la Muzeul de Etnografie din Săcele, lansarea revistei Centrului de zi, bazarul lui Moş Nicolae şi a lui Moş Crăciun, nelipsitul mers la colindat cu corul SUPERAR.

În fiecare lună copiii au beneficiat de: ajutor la efectuarea temelor şcolare, supraveghere, orientare şcolară şi profesională, activităţi educative şi distractive pe calculator, consiliere psihologică de grup şi individuală, de programe de alfabetizare, meditaţii la matematică şi la limba română.

De asemenea la finalul fiecărei luni s-a realizat întâlnirea dintre copii-părinţi-profesori, întâlnire unde sunt premiaţi cei care au avut rezultate bune la activităţile din luna în curs. Au fost distribuite în comunitate săcelelană 150 de pliante cu informaţii despre Centrul de zi, 50 de reviste cu informaţii despre activităţile desfăşurate la Centru în perioada ianuarie septembrie 2016, s-au făcut 2 campanii de informare şi educare şi o campanie de sensibilizare privind prevenirea abandonului şcolar şi instituţionalizarea copiilor, 2 întâlniri în cadrul ''Şcolii pentru părinţi''.

fastian2017 2

Misiunea Centrului de zi este de a oferi activităţi de supervizare, educaţie, recreere-socializare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, orientare şcolară şi profesională, pentru copii, pe timpul zilei, precum şi de educare şi sprijin pentru părinţii sau reprezentanţii legali ai copiilor. Toate acestea în vederea prevenirii abandonului şcolar şi a depăşirii situaţilor de risc social din familie.

Centrul de zi pentru copii aflaţi în situaţii de risc este un proiect al Fundaţiei pentru Asistenţă Socială şi Tineret (FAST) realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Săcele.

Ești aici: Acasă